Ca să poţi spune că eşti eficient în comunicare/marketing/vânzări, indiferent de canalul folosit, trebuie să ai la ce să te raportezi. Şi te raportezi în primul rând la o referinţă proprie, care reflectă activitatea ta în procesul de comunicare/marketing/vânzare şi în al doilea rând la o referinţă generală, care reflectă activitatea industriei din care faci parte, ca şi companie, sau chiar la activitatea industriei în general.

Ca să măsori eficienţa unei companii în social media trebuie să ai, deci, o referinţă stabilită în momentul în care te apuci să faci social media. Culmea e că această referinţă lipseşte de multe ori şi ajungem să ne lăudăm cu numărul de like-uri de pe pagina de Facebook. Primul pas pentru stabilirea referinţei este monitorizarea canalelor de comunicare pe care urmează să le foloseşti, după cum urmează.

Obiectivul principal în social media, pentru orice companie, este să afle ce spun oamenii/consumatorii despre produsele/serviciile sale, dar şi despre companie în general. După ce aduni toate aceste comentarii faci o analiză de sentiment, tragi linie, stabileşti un obiectiv pentru anul în curs şi începi să comunici (planul editorialface şi el parte din acest prim pas).

Revenind, pentru monotorizare există câteva instrumente care te vor ajuta să stabileşti nişte referinţe bune despre poziţia ta actuală în mediul online:

Google Alerts

Serviciul gratuit de alerte oferit de Google este unul dintre cele mai bune de pe piaţă. Nu include reţelele sociale, din păcate.

Pe scurt, Google Alerts îţi trimite emailuri periodice cu rezultatele căutărilor după anumite cuvinte sau expresii cheie, pe care le setezi tu iniţial. Dacă compania ta se numeşte BusinessY, setezi o alertă pentru acest cuvânt şi dacă mâine apare un articol despre BusinessY tu vei primi un email în care ţi se spune acest lucru.

Ai posibilitatea să alegi ce fel de rezultate te interesează (bloguri, video, news sau toate rezultatele), ai posiblitatea să alegi frecvenţa de trimitere a alertelor (în timp real, o dată pe zi sau o dată pe săptămână) şi mai ai posiblitatea să primeşti doar articolele pe care Google le consideră relevante sau toate articolele care sunt indexate de motorul de căutare.

Twitter Search

Serviciul de căutare oferit de Twitter oferă rezultate în timp real din reţeaua de socializare. În România Twitter e folosit, în mare parte, de oamenii foarte activi în mediul online (bloggeri, utilizatori activi în reţelele de socializare, jurnalişti, oameni de televiziune), deci e important să afli ce spun ei despre companie, pentru că sunt influenţatori, formatori de opinie.

Există posibilitatea de căutare avansată, unde se pot filtra rezultatele în funcţie de limba folosită (limba română nu există acolo, din păcate), de conturile de pe care se trimit mesaje, de locul din care se trimit mesaje (cu aproximaţie) şi chiar în funcţie de anumite semne care pot oferi o analiză minimă de sentiment.

Sfatul e să aveţi un tab de browser deschis permanent, în care să fie activă căutarea pe Twitter. Rezultatele se actualizează automat.

Zelist Monitor

Un instrument de căutare folosit de multe companii mari deja (BCR, Cosmote, Discovery România, OMV, Rompetrol, Romtelecom), oferă rezultate grupate pe categorii (bloguri, presă online, Twitter, Facebook, forumuri) şi aveţi posibilitatea să primiţi chiar şi rapoarte de monitorizare manuală, care includ statistici detaliate despre evoluţia numărului de menţiuni pe internet, analiză de sentiment, perfomanţa cuvintelor cheie în timpul campaniilor şi comparatii cu brandurile concurente.


După o perioadă cu aceste instrumente activate pe internet, cred că puteţi începe să activaţi în social media având nişte referinţe corecte. Mi se pare greşit să porneşti la drum fără să ştii la ce te vei raporta, fără să ştii ce cred acum oamenii despre tine, astfel încât să acţionezi în consecinţă. Social Media nu e outdoor şi nici display. Social Media e despre comentarii, păreri, recomandări.

Numărul de like-uri de pe pagina de Facebook e relevant doar când îl raportezi la un număr anterior de like-uri pe aceeaşi pagină de Facebook (combinat cu o rată de engagement asupra căreia o să revin), sau la o medie a numărului de like-uri pe paginile industriei din care faci parte.

Revin cu un articol despre măsurarea corectă a eficienţei paginii de Facebook pentru companii.