Pretextul intalnirii noastre cu Eugen Cristea si Vlad Dulea a fost vizita lor in Ucraina, cu ocazia unui concert pe care l-au sustinut in Cernauti. Dupa cum ati vazut in primele doua parti, discutia a acoperit mult mai multe subiecte, insa la final am revenit si la scurta lor calatorie pe taram ucrainian.

Si daca tot am pomenit de concerte, trebuie sa va spun ca Trupa Atelier a castigat, de curand, premiul III si premiul de popularitate la festivalul Rock Maraton de la Ciolpani. Stiu ca nu e legat de calatorii, dar ca un fan infocat ce sunt, nu puteam sa ratez ocazia de a-i lauda putin pe baieti si de a va convinge, daca mai e cazul, ca merita sa veniti in seara asta sa-i ascultati in cadrul concertului pentru Vladut.

Si-acum le dau cuvantul invitatilor nostri:

Ati fost, de curand, sa cantati in Cernauti. Cum vi s-a parut?

Vlad: Am plecat dimineata, pe la 8 si eram cam obosit. Am dormit o parte din drum si m-am trezit in Roman unde am mancat pentru prima oara in viata mea ciorba radauteana. Eu eram oricum un consumator de ciorba de burta si n-am stiut ca exista ceva similar. Ne-am simtit bine pe terasa respectiva, iar partea cea mai misto a fost ca, in timp ce noi eram la masa, televizorul era pe Prima TV si Eugen Cristea tocmai filmase pentru emisiunea respectiva. Noi eram la masa si el era la televizor. Chiar am facut misto ca am comandat toti odata si primul servit a fost Eugen. Ca sa vezi ce inseamna sa fii la televizor.

Am ajuns in Cernauti seara si am stat la un hotel romanesc, Bucovina, doar ca nu vorbea decat o singura persoana romaneste. Orasul a fost surprinzator de frumos. Nu ma asteptam. Cat au fost sub ocupatie austriaca au facut centrul asa cum este si in Brasov sau Sibiu. E un oras sarac, dar experienta a fost una interesanta: o combinatie intre comunism si partea habsburgica.

Cernauti

Eugen: Vlad a zis, la un moment dat, cea mai frumoasa chestie apropos de Cernauti: a fost unul dintre cele mai frumoase teambuilding-uri. Am mers cu totul 48 de ore si asta conteaza enorm. Noi faceam turnee cu teatrul si in tara, si peste hotare si abia cand mergi o saptamana doua cu aceeasi oameni iti dai seama cum sunt. De-aia se spune ca pe om il cunosti la drum lung. E verificat.

Apropos de drum lung, mi-ai zis la un moment dat, Vlad, ca ai fost in Rusia cu masina.

Vlad: Da, in St Petersburg, anul trecut cam pe vremea asta. Am vazut capitalele tarilor baltice si din Estonia am trecut cu vaporasul in Finlanda, la Helsinki. Am stat cateva zile dupa care am trecut in Rusia. Era exact in perioada noptilor albe. A fost fabulos. St. Petersburg a intrat, brusc, pe primele locuri in preferintele mele. E genial orasul si viata..viata de noapte care e de fapt de zi. Era foarte misto sa vezi librarii deschise la 2-3 noaptea si oameni citind sau cumparand carti la ora aceea.

Eugen: Si Moscova, ce frumoasa e! Am fost acolo in 1986 si am avut o ghida care era clar securista. Vorbea foarte bine romaneste si ne-a invitat pe mine si pe un coleg la ea acasa. Acolo, nu stiu ce-am facut, ce n-am facut ca l-am bagat pe barba-su sub masa. Pana la urma ne-a condus ea la metrou. L-am prins pe ultimul si era capatul Moscovei. Rusii au un metrou, cum sa spun, un vagon este cat jumatate din Bucuresti, iar o statie este cat jumatate din Romania. Cu statui, cu Lenin, cu muncitori, intr-o statie tin minte ca era o macheta a unor roti de tren cat casa. Si noi eram luati, eu cu colegul meu, iar metroul care trebuia sa ne lase la Kremlin, in Piata Rosie, avea o viteza infioratoare. Cand ne-am uitat noi mai bine ne-am dat seama ca nu mai era nimeni in el. Eram ultimii calatori, in ultimul tren. Ne tineam de bara – nu stiu ce ne impiedica sa stam jos ca doar erau toate vagoanele goale – si colegul meu, alb la fata, a inceput sa zica “Suntem pierduti! Asta este trenul mortii!”. Iti dai seama ce stare aveam.

Tot in Moscova existau niste magazine: Tum si Gum si rusii aveau urmatoarea vorba pentru turisti “Gum si Tum, Tum si Gum si la vama nicidecum”. La vama trebuia sa justifici ce-ai cumparat si astia plecau cu cate 40 de aspiratoare.

Trupa Atelier si Eugen Cristea in Ucraina

Ce calatorii aveti planificate pentru anul acesta?

Eugen: Peste 13 zile plecam in Canada, la o uscatorie. E o prostie, dar am zis ca merita si nevasta-mea sa vada Niagara. Dupa aceea as vrea sa merg in Delta un pic si am o promisiune de la o agentie de turism cu care merg de ani buni pentru o Grecie.

Vlad: Eu peste 15 zile plec cu biclele in Olanda. Libertatea pe care ti-o da vizitarea unui oras pe bicileta e fantastica. Am testat asta si la noi unde nu prea se circula cu biciletele.

Eugen: Apropos de mersul cu bicicleta, am asistat la o scena, acum doi ani, la Salzburg. O doamna a coborat din masina spre marginea orasului, a prins frumos in clampete fusta, a scos din portbagaj o bicileta rabatabila, s-a suit pe ea si a plecat. Bine, dar nu mai e nevoie sa spun cum a parcat masina, exact cat sa aiba si altul loc sa parcheze langa. Uitati-va cum parcheaza romanii..tine de civilizatie si, implicit, de educatie.

Vlad: Tine, dar noi suntem destul de porniti pe noi insine. Probabil ca e greu sa realizezi cum sta, de fapt, treaba si sa fii un bun judecator pentru chestia asta. Am fost la Istanbul, in ianuarie, si la hotel am dat peste un receptioner care tinea cu Fenerbahce. Steaua tocmai jucase cu echipa turceasca si el fusese la Bucuresti pentru meci. Cand a auzit ca sunt din Romania a intrat in vorba cu mine, a profitat de faptul ca Fenerbahce batuse pentru a face misto, ne-am imprietenit si la final m-a intrebat: “Ce ti se pare mai misto: Istanbulul sau Bucurestiul?”. I-am raspuns ca Istanbulul si nu-i venea sa creada. Lui i s-a parut Bucurestiul mult mai misto decat Istanbulul. Deci, probabil ca noi nu mai vedem lucrurile frumoase care ne inconjoara.

Budapesta

Eugen: Da si mai exista ceva: prejudecatile. Eram in turul acela de care v-am mai zis, “7 capitale in 7 zile”, si am prins Budapesta de ziua Ungariei. Am cumparat o excursie pe Dunare dupa care am mers sa bem o bere, dar ne faceam probleme ca-si dau seama ungurii ca suntem romani. Cand colo, ei mai ca nu ne-au facut pantofii sau nu ne-au pus covor pe jos cand si-au dat seama ca suntem din Romania. Totul e in capul nostru, iar unele idei sunt si alimentate prin diverse mijloace..

Vlad: Ca ai pomenit de Budapesta, ma gandeam ca luna noastra de miere s-a terminat in capitala Ungariei. Cu ocazia asta am vazut toata Budapesta si pe la 7-8 seara am luat o cina pe vaporas. N-a fost o cina cu lux, cu nebunii, dar a fost fabulos sa mergi pe Dunare si sa vezi luna plina deasupra ta. Am avut noroc de vreme buna toata luna. O singura zi de ploaie am avut, la Roma, si ne-am bucurat si de aceea. Tineam neaparat sa ajungem la Bocca della Verita si am facut acolo o poza fabuloasa. Eram uzi leoarca si cu mana in gura capacului. Conteaza foarte mult cum vezi si abordezi lucrurile!

In incheiere vreau sa le multumesc lui Vlad si lui Eugen Cristea pentru o ora extrem de placuta in care am stat si le-am ascultat, ba cu gura cascata, ba razand cu pofta, povestile de calatorii si de viata.