(Un film de Serban Marinescu, produs si distribuit de MDV Film, cu sprijinul CNC, coproducatori Mihai Oraseanu si Total Professional Records, imaginea si camera apartin lui Dan Alexandru, decorurile si costumele Theodorei Alexandru, muzica semnata de Petru Margineanu, iar montajul de Nita Chivulescu) Joc un personaj foarte interesant, un candidat la Presedintia Romaniei.Scenariul a fost foarte bine scris de Bogdan Ficeac si realizat de Serban Marinescu; fiind roman din Statele Unite, personajul meu se integreaza in jocul dambovitean al luptelor pentru putere, siocat sau nu prea, de manierele si moravurile locale.
Filmul seamana extraordinar cu zilele prezentului, fara a viza insa, autenticii actori ai duelului alegerilor ce ne asteapta(Gheorghe Dinica) Magnatul este in ultima instanta, rodul multor intalniri si lungi discutii cu Serban Marinescu, autorul Turnului din Pisa din toamna lui 2002- marturisea Dorel Visan, intr-unul dintre rolurile esentiale ale carierei sale( acesti doi artisti au inteles ca tragedia noastra, a oamenilor, incepe o data cu libertatea si constiinta noastra.
Cum ne impartim oare sufletul, cand ne privim semenii si pe noi insine? ) Asa cum a fost conceput de ziaristul Bogdan Ficeac, filmul graviteaza in jurul a doua personaje centrale: patronul unui mare trust mediatic si un candidat la Presedintie intors din Statele Unite in tara natala. Magnatul de presa Mircea Moraru interpretat de Dorel Visan si canditatul la Cotroceni Gheorghe Marasia, interpretat de Gheorghe Dinica sunt polii de rezistenta ai peliculei; de fapt personajul lui Dinica este un fel de portret standard obtinut din marea masa a politicienilor mioritici si de aiurea; cum era de asteptat, ca in orice story politic, exista si in spatele invincibilului Manasia o eminenta cenusie, indispensabila, intrupata de Horatiu Malaiele; Excelenta sa poate fi ministru de interne sau director SRI, ete omniscient si daruit cu harul ubicuitati.
Malaele face dovada unui personaj cerebral, si foarte sigur pe sine. Legatura dintre soarta unui partid aflat in preajma alegerilor sic cea a trustului de presa devorator de constiinte, este unul din firele posibile ale actiunii, dar accentul va fi pus pe suferinta magnatului, din clipa in care doctorul Baltazar(Valentin Uritescu) il anunta ca are o maladie incurabila; simtindu-si destinul amenintat, Mircea Moraru va dori sa-i infrunte pe cei ce i-au impus regula jocului politic, de aici filmul devenind prizonierul unei clasice drame sociale si familiale, in dulcele stil al anilor 60(a la Iulian Mihu, Francisc Munteanu, sau Manole Marcu).
Chiar daca sunt concepute dupa scheme tipologice usor identificabile in menajeria de sticla a societatii de azi, personajele imaginate de Bogdan Ficeac sunt totusi nerezistente epic, neavand consistenta dramatica, lipsindu-le fragilitatea fortei; descoperirea fatala impune personajului liant al povestirii, o reevaluare tardiva a vietii sale( adica o suita de flash-back-uri de natura morala: relatiile sale cu o fiica rebela, Ana Ularu, cu sotia internata intr-un ospiciu Valeria Sitaru ,cu un frate ignorat si labil C.Codrescu, cu o amanta dornica a-i deveni nevasta en titre Manuela Harabor, cu fostul lui prieten de suflet, devenit amantul deghizat al sotiei, Razvan Vasilescu, cu o sora nedreptatita, ultralucida Olga Tudorache.)
N-as dori nimanui sa inteleaga personajul meu prin propria lui experienta, marturisea Dorel Visan (noi romanii am inlocuit sensibilitatea cu senzualitatea. Emotia ne ia prin surprindere, dupa cum am dedus din tacerea instalata in sala, in urma cu cateva zile, dupa proiectia de la Constanta. Eu am avut aceasta experienta si am folosit-o in film. Am trait sapte zile viata personajului din film[] Daca in aceasta vraiste in care se dezvolta cinematografia romaneasca, reusim sa avem si bucurii, inseamna ca am dat un sens vietii, a adugat vechiul prieten si colaborator al regizorului.).
Filmul este in genere presarat cu aluzii stravezii, cu tenta hollywoodiana (Nica ii canta lui Manasia Happy Birtthday Mr. President asa cum ii canta Marilyn Monroe lui Kennedy), muzica lui P. Margineanu contureaza elocvent fundalul dramei, iar actorii di rolurile secundare (Coca Bloos, Val. Uritescu, Valeria Sitaru, Rudy Rosenfild, Manuela Harabor) cizeleaza inspirat veritabile partituri artistice, secondandu-i firesc pe titulari ( in rolul fiicei magnatului, acceasta mereu surprinzatoare, Ana Ularu este din nou dupa Maria, Damen Tango, Italiencele semnificativa prin naturaletea jocului si echilibrul starilor conflictuale). Serban Marinescu declara la conferinta de presa, ca Magnatul ar trebui sa fie completarea Celui mai iubit dintre pamanteni; contrar asteptarilor sale, filmul apare ca un exercitiu de reconstituire a unui naufragiu, atat politic, cat si social, glosand patetic pe tema eterna a lumii terorizate de manipulare si spectrul iezuitismului, sub toate chipurile sale( aflat pe urmele lui Dan Pita din Omul zilei, autorul Celor care platesc cu viata nu ne ofera cu acest ultim film, certitudinea unei solutii existentiale la un timp degradat, ci, doar modul sau personal de a schita dileme morale, uitand , ca istoria nu trebuie judecata numai dupa anomalii, sau dezastre, ci dupa cantitatea de adevar apta sa justifice, fara insa a absolvi, gradul de vinovatie al unei generatii.
Altfel spus, Magnatul este un remarcabil exemplu de sofism cinematografic, ce ne demonstreaza cu subtilitate, faptul ca “Istoria nu e obligata – cum spunea lordul Palmerston – sa aiba todeauna un final fericit”.
