Copiii, o minune data de Dumnezeu pentru a ne infrumuseta viata. Poate ca suna fals, dar, pana nu-i ai nu-ti dai seama ca lucrurile stau cu adevarat asa, ca puii de om sunt o bucurie, ca nimic nu poate egala o privire plina de incredere ce-ti este adresata, ca mogaldeata de langa tine si din tine te trateaza ca pe un zeu, vei considera acest enunt ca pe o banalitate.
Nu fac o campanie pentru cresterea natalitatii, departe de mine acest gand. Stiu ca fie si un singur copil e greu de crescut, ca astazi avem toti, sau aproape toti, alte prioritati, cum ar fi cariera, distractia, concediile lipsite de griji sau, mai grav, preocuparea obsedanta si chinuitoare a traiului zilnic. Dar… Ei bine, ca intotdeauna, exista un dar… Cunosc un cuplu, acum oameni maturi, mandri parinti ai unei fete de aproape 18 ani, care nu si-a dorit copii la tinerete. Nu pentru ca nu le-ar fi placut ideea de a avea un mostenitor, ci din simplul motiv ca… aveau alte prioritati.
Cariera ei, a lui, bucuria, desigur egoista, de a-si trai tineretea, de a se distra. Vorbeam de egoism si nu spun vorbe in vant. Prietenii lor, de aceeasi varsta, care aveau deja copii, ii indemnau insistent sa le urmeze exemplul. Replica era o ironie, un raspuns de genul – Noi ne putem odihni fara griji dupa o petrecere prelungita, voi trebuie sa plimbati bebelusul in parc. Pe noi nu ne deranjeaza nimeni in concediu, noi putem sta la serviciu cat e nevoie, suntem apreciati si avansam, casa noastra nu e plina de jucarii…
Noi facem ce vrem. Egoist mod de a gandi, nu-i asa? Aproape suparator pentru cei care stiau mai multe decat cei doi si nu le doreau decat o fericire deplina. S-au convins amandoi, mult mai tarziu, cam la sapte ani dupa ce s-au casatorit, ca prietenii le erau cu adevarat prieteni. Cand au considerat ca s-au distrat destul, ca au pus o baza solida carierei lor, ca au o casa asa cum si-o doreau, s-au gandit si la ce le mai lipsea pentru a fi… in randul lumii. Si, ironic vorbind, la vremea respectiva, sa ai un copil, dadea bine la CV. Zis si facut! La inceput a fost greu.
O sarcina toxica i-a chinuit, deopotriva, pe amandoi, evident in moduri diferite. Ei, dar a venit momentul in care mica fiinta din pantecul mamei a dat primele semne ca este acolo, ca asteapta sa vina pe lume. Atunci s-a produs un miracol cu cei doi egoisti. Au simtit o bucurie pe care nu le-o oferise nimic din ce facusera pana atunci – nici distractiile, nici munca. Au inceput sa se gandeasca la copilul care va veni cu nerabdare.
Isi doreau o fetita, visau cu ochii deschisi la o bulinuta mica, guraliva si, desigur, frumoasa. Pe vremea aceea, medicii nu aveau voie sa spuna, dupa examinarea la ecograf, sexul copilului, asa incat suspansul a durat noua luni. O binecuvantare as zice, pentru ca asa bucuria a fost DEPLINA. Nimic nu poate egala, spun cei doi acum, ce au simtit in momentul in care medicul a anuntat, tinand in brate mica fiinta – Aveti o fetita!. Pentru prima data in viata, cei doi fosti egoisti au plans de bucurie. De atunci li s-a mai intamplat de multe ori cand i-a iesit primul dinte fetitei, cand a facut primii pasi singura, in prima zi de scoala, cand a intrat la un liceu bun…
Si, cu siguranta, vor mai fi astfel de momente. Daca ar fi sa-i intrebi acum pe cei doi fericiti parinti ce parere au despre a avea sau nu copii, cu siguranta iti vor raspunde intr-un glas: Probabil ca in lume exista o multime de bucurii, de averi si distractii, dar nimic nu poate egala bucuria de a avea un copil.
