În octombrie 2010 se înfiinţa, la BCR, primul post de Social Media Manager anunţat public în România, ocupat cu entuziasm chiar de subsemnatul. Acum, după o simplă căutare pe Facebook, vedem că aproape 100 de români au declarat public că lucrează pe această poziţie într-o companie, numărul lor fiind tot mai mare de la o lună la alta.
Din proprie experienţă știu că jobul de Social Media Manager e cât se poate de atragător pentru orice om cu experienţă în online. Poţi să lucrezi de oriunde, atâta timp cât ai un laptop la îndemână şi îţi antrenezi intensiv abilităti esenţiale pentru orice alt job din zona de marketing şi comunicare online.
Acum, având în vedere că te ocupi de administrarea unor comunităţi care de multe ori depăşesc ordinul sutelor de mii de oameni, pachetele salariale ar trebui să fie şi ele foarte bune. Nu e cazul în România, nu am ajuns încă la mentalitatea necesară pentru a înţelege exact amploarea fenomenului şi responsabilitătile pe care le implică un astfel de job, dar sunt salarii decente şi la noi.
Un studiu recent desfăşurat de Evensys şi PortalHR, arată ce fac şi cât câştigă angajaţii responsabili cu Social Media în companiile din România. Vă invit să-l parcurgeti mai jos.
State of social media employment 2013 – Romania from Alexandru Negrea
Ca menţiune personală, mi se pare cel puţin grav că cei mai mulţi oameni care ar trebui să-ţi administreze mii sau zeci de mii de clienţi şi potenţiali clienţi sunt plătiţi cu maxim 500E/lună.
De multe ori pe Facebook se pot rezolva mai multe probleme decât în tot departamentul de Customer Care din companii, departament care poate ajunge la zeci de angajaţi. Nu pentru că ar fi Facebook vreo minune ci pentru că oamenii preferă să pună întrebări acolo decât să sune sau să trimită un email prin formularul de contact.