Aveam o obligatie sa gasesc un loc nimerit pentru niste ziaristi chinezi, care vizitau Romania,   sa poposeasca pentru o cina, aleasa, gandeam eu, undeva pe litoralul romanesc. Ce trebuia pentru asta? Bucate alese, romanesti, program artistic, romanesc, atmosfera romaneasca.    

  Ideea d-lui Minca    

  Nici nu as fi dorit mult ca niste straini sa simta romaneste in Romania. Dar nu e intotdeauna asa de simplu. Mi-a venit ideea sa-l sun pe domnul Costinel Minca. Da, patronul de la „Complexul Ciresica” din Olimp. Il cunoaste o lume, doar. Evident, nu am dat gres. „Nu va faceti nicio grija, aud in telefon. Vor avea o seara mai mult decat agreabila la noi. Pentru mine turismul e hrana, asa simt eu. Iar, mai ales pentru o revista de turism sunt intotdeauna deschis. Altceva nu ma intereseaza. Nu vreau sa aud de politica, noi facem politica turistului. Ca mai vin unii ziaristi sa ma intrebe ce mananca unul sau altul, imi spune parca scarbit domnul Minca. Dar e treaba lor, eu servesc la fel de bine si cu ce vrea pe orice oaspete al restaurantului.”   

   Chinezii cu ochii pe „Satra”   

   Am mai stat de povesti, in seara cu pricina, cand intr-adevar chinezii s-au simtit minunat. Nu-si mai luau ochii de la dansatoarele trupei „Satra” din Chisinau. Si aveau de ce, pentru ca parte din ele sunt balerine profesioniste. Si, printre altele, imi spune patronul, de data asta umflandu-si pieptul: Va mai aduceti aminte ce cocioaba era aici? Norocul meu ca era o darapanatura de bufet, ca asa am putut „sa pun mana pe locul asta”, pe care il vedeti acum Dumnezeesc. Aia care isi faceau imparteala, pe aici pe Litoral, umblau dupa altele si pe asta nu l-au mai bagat in seama.  

    Mariana si Costinel, la inaltimea dorintelor   

   A fost o munca, nu zic nu, dar am demostrat ca se poate, mai ales ca nu am luat de-a gata nimic. Am amenajat terasa, care are 250 de locuri. Alaturi am facut un spatiu din pereti de sticla cu 80 de locuri, pentru vreme rea, dar sa poti vedea marea. Pe copii nu i-am uitat, pentru ca au spatiul lor special de joaca si mai pot admira si paunii din gradina. Cum necum, am mai construit si un hotelas cu vreo 14 camere si un apartament, ca era pacat sa nu facem ceva si pe inaltime. Si a iesit chiar la inaltimea dorintelor unei civilizatii europene. Caci acolo trebuie sa fim. Domnul Costinel Minca vorbeste tot timpul la plural pentru ca sotia sa, Mariana, ii este tot timpul in preajma. Si asta in fiece zi de la 8 dimineata pana noaptea. „Altfel nu se poate face o treaba ca lumea, spune clar patronul. Daca plec de aici, sunt mancat.”     

 Totul, la vedere, in gradina de gutui    

  „Altfel, nu am nimic de ascuns, bucataria este deschisa, totul este la vedere. Oricine poate sa vada cum se prepara bucatele, cum se munceste in bucatarie, si, mai ales cum straluceste de curatenie. Peste, ca la noi, se mananca in putine locuri, ca nu e frumos sa spun ca numai noi suntem pe lume. Iar cine vrea sa manance si mai greu, avem tot soiul de preparate romanesti si internationale, dupa ce bei o tuica naturala 100%, cum spunem noi. Si, cu siguranta, un vin de Jidvei va implini o masa de vacanta impletita cu un dans si cantaretii nostri, tot de soi. Unu si unu.   Pe scurt ne asteptam oaspetii la Ciresica in gradina de gutui.”