De la inceputul crizei pana in prezent, marile companii de consultanta imobiliara au disparut sau au redus drastic activitatea de intermedieri de pe segmentul rezidential. Decizia nu a fost neaparat unilaterala. In multe cazuri, dezvoltatorii au renuntat la serviciile acestora si au ales agenti “in house”, mai… ieftini. Atat pe partea de vanzare cat si pe partea de inchiriere, principalul segment de apartamente si vile considerat rentabil de consultantii de renume a ramas cel de lux. Marele consultant nu prea se mai “coboara” la tranzactii marunte. Cu atat mai mult cu cat nici nu ar mai fi primit.

In linii mari, dezvoltatorii prezenti acum pe piata sunt de doua feluri: in afara pietei (cei care au construit inainte de criza) si cu preturi adaptate la piata (cei care au construit in ultimii doi ani, majoritatea cu target “Prima Casa“).

Astfel ca logica dezvoltatorilor e una simpla: cei din afara pietei i-ar plati degeaba pe consultanti pentru ceva ce nu prea se vinde iar cei cu preturi adaptate la piata nu au nevoie de intermediari scumpi, fie acestia chiar cu experienta. Rezultatul e ca, spre deosebire de perioada 2006 – 2008, acum pe rezidential exista foarte putini dintre vechii mari consultanti.

Exceptia o constituie luxul. Poate pentru ca aici e nevoie, in general, de intermediari mai pregatiti, macar ca urmare a faptului ca e vorba de proprietati mai complexe si de clienti mai cu pretentii. Cu alte cuvinte, e nevoie de intermediari care ” sa merite banul”. Pe de alta parte, timpul de negociere in cazul proprietatilor de lux e mai mare decat in cazul vanzarii unor apartamente… comune.

Si in cazul marilor consultanti sau a agentilor imobiliari cu experienta, logica e una simpla: chiar daca ia timp intermedierea, suma rezultata e una mult mai mare. Astfel ca, fie si rare, o tranzactie pe lux poate face uneori cat zeci de tranzactii obisnuite. Situatia este intrucatva similara pe partea de vanzare cu cea de pe partea de inchiriere, in privinta rentabilitatii.

In cazul companiei de consultanta DTZ Echinox spre exemplu, pe partea de inchiriere de lux, clientii din ultima perioada au fost ambasadori, inalti diplomati, presedinti si vicepresedinti de banci si companii multinationale.

Bugetele pentru inchiriere a unor proprietati de top incep de la 4.000 de euro lunar si pot ajunge pana la 10.000-12.000 de euro in cazul apartamentelor tip penthouse si pana la 20.000 de euro pentru vile.

Timpul pana la gasirea unei proprietati pe placul clientului difera si in aceste cazuri de la client la client. In cazul ambasadelor, procesul de ofertare si de selectie este cel mai indelungat si formalizat, ajungand uneori la aproape doi ani, spun cei de la DTZ.

Pentru relocarea unui ambasador am lucrat un an si opt luni. Resedinta se afla de peste 30 ani intr-o vila, iar relocarea intr-un penthouse a necesitat indelungi discutii, multiple comisii oficiale, modificari ale aspectelor de securitate si ale specificatiilor tehnice. Penthouse-ul pe care l-au ales are 450 mp utili si 400 mp de terase.” comenteaza Raluca Plavita, Senior Residential Consultant, DTZ Echinox.

In cazul diplomatilor si al expatilor din linia a doua, bugetele pentru resedinte se situeaza intre 3.000 si 6.000 de euro, acestia vizand frecvent apartamente cu 2-3 dormitoare, nemobilate. Oferta se regaseste adesea in zone precum Dorobanti, Kiseleff, Herastrau, Nordului.

Portofoliul firmei este unul de invidiat pe acest segment. Astfel, DTZ Echinox a oferit servicii de relocari, renegocieri, consultanta si administrare pe segmentul rezidential de lux pentru Ambasada Marii Britanii, a Israelului, a Statelor Unite, Ambasada Sudanului, a Tunisiei, Ambasada Germaniei, a Qatarului, Kuwaitului, Iordaniei, a Emiratelor Arabe Unite si pentru alti clienti importanti. Intre clientii departamentului rezidential se numara de asemenea banci importante si companii multinationale.

Doar in primele cinci luni ale anului, DTZ Echinox a intermediat tranzactii de inchiriere pe rezidentialul de lux pentru imobile a caror valoare cumulata a chiriilor depaseste 500.000 de euro anual.