Eugen Craciun si ochiul de cristal al timpului (Nici un om nu este o insula stinghera, John Donne, Remembrances, Paris, coll. Pleiades)
Eugen Craciun – o noua directie in arta moderna romaneasca este titlul albumului monografic memorial, pe care Editura Rosetti Educational impreuna cu autorii, Mihaela Nica-Craciun si Daniel Craciun- avand drept partener media Galeria FanArt- l-au prezentat recent in sala Galateca a Bibliotecii Centrale Universitare Bucuresti, unde a fost deschisa si o miniretrospectiva a artistului, discipol al maestrilor C.Baba, Al.Ciucurencu si O.Angheluta.
La acest relevant exercitiu de arheologie culturala au participat distinse personalitati artistice, jurnalisti, colegi de generatie si apropiati ai maestrului, precum: Petre Oprea-autorul prefetei monografiei-, Barbu Cioculescu, poet si memorialist, regizorul Ion Truica, istoricul si criticul de arta Adina Nanu, scriitorul Alecu Ivan Ghilia, criticul de arta Ilie Rosianu, Speranta Stefanescu, managerul Galeriei FanArt, I.Butnaru, R.G.Serafim, Paul Dudea, Dan Constantinescu, Nicolae Enea, Doina Antonie Constantinescu, C.Visan, T.Hirth, N.Meiloiu, C.Sinescu, V.Tomescu, V.Muresan-Murivale, Doina Ghitescu, D.Zlatanovici, s.a. Eugen Craciun face parte din categoria acelor artisti-misionari ce a dorit sa-si convinga contemporanii de faptul ca nimic nu poate fi imuabil in univers.
Stiind sa traverseze istoria cu luciditate si har, el a incercat totdeauna-desi Parcele i-au fost adesea adversare- sa si-l imagineze pe Orfeu mantuit, reusind a invinge maledictiunea zeilor, vointa lor ineluctabila; el si-l inchipuia astfel, intinzand acea mana tremuranda spre femeia palida, ofilita de noaptea ascunsa in fiinta ei, rugand-o sa deschida ochii si sa se bucure de lumina, de acel freamat al apelor care, fireste, trebuiau sa prevesteasca triumful vietii; totul petrecandu-se intr-o clipa. Una eterna insa si de aceea, in imaginarul artistului, singulara.
Se poate intelege aparitia acestui volum omagial retrospectiv( structurat bidimensional, atat ciclic, pe etaje de creatie, cat si ca o inedita confesiune a maestrului, despre relatia lui cu istoria si treptele desavarsirii artistice), deopotriva ca un memento si un simbol al asumarii unei misiuni. Opera cu vaste rezonante plastice ea apartine unui veritabil Nestor al picturii, unul ce a intuit faptul ca frumusetii realului i se poate adauga o frumusete a gandului, singura in stare sa dainuiasca, slefuita de valul timpului, asemeni acelei stanci cu guler de spuma pe care odihnea odinioara memoria lui Shelley, prizoniera propriei sale revolte.
Artistul s-a intalnit de altfel dincolo de timp, cu gandul lui Marguerite Yourcenar, exprimat intr-unul din romanele sale: fiecare poseda Minotaurul sau, oricare ar fi sansele de supravietuire. Dincolo de jocul iluziilor, de parada vanitatilor-spunea un personaj malrauxian, Perken- ramane adesea un om; plasticianul a reusit sa pastreze intact visul acelui om, invingand constrangerile ideologice si mai ales, efectul de izolare la care acesta era supus.
Evolutia plastica a lui Eugen Craciun a stat mereu sub semnul interventiei religiosului, ca substanta a artei sale( v. ciclurile sale penduland intre figurativ si nonfigurativ: Cosmogonii, Geneze, Hommage au Enesco, Sfera, Hrana, Armonii in verde, Fiintele pamantului, Micro si macrocosmos, Sfere zimtate, Zidurile, Roti cu dinti, Rugaciune). Artistul a avut mereu curajul de a incepe; expresionismul cultivat de el nu atinge vehementa, nu potenteaza un conflict intre idee si sensibilitate( el insusi marturisea: Sa fii mereu deschis la nou, la neobisnuit, in asta consta taria unui artist; sa nu te repeti, sa nu cauti frontiera intre figurativ si nonfigurativ-ea nu exista).
Demersul sau artistic-pe varii etaje ideatice( de la obiecte, desene, la pictura monumentala, sau la aceea abstracta) uneste inunuficabilul. Creatiile lui sunt in esenta, o suma de reprezentari simbolice( subsumate unei polifonii mozartiene) a diverselor ipostaze existentiale: adevar, credinta, speranta, pudoare, incredere, erezie, revolta, discretie, iluzie, eroism, tacere, sacrificiu, dezamagire sau orgoliu . Maestrul impartaseste posteritatii un posibil chip al sau, unul nuantat si traversat de toate acele tribulatii existentiale, aflat in cautarea omului ce i-a servit drept reper. Eugen Craciun ne poate marturisi azi, pe urmele lui Anatole France, ca tablourile, asemeni oraselor, nu sunt decat frumoase vise impodobite cu imagini, acolo unde iti vezi stramosii.
Istoria n-a fost pentru el un paradis iluzoriu, ci, dimpotriva, ea relativiza sublimul din om, asemeni unui scenariu pirandellian. Opera sa reconstituie acea via magna a unui destin, sensibil la provocarile timpului, intruchipand un suflet-peregrin, asteptand mantuirea, ca o efigie suspendata…
