Cea mai mare onoare a existentei este aceea de a nu rani memoria celorlalti-afirma candva Paul-Louis Courier, in pamfletele sale, in plina epoca napoleoniana, de balet cu cenzura.
Un veritabil homo artifex, precum N.Enea nu putea trai vesnic dilematic, ratacitor printre lucruri si forme, detasat de acel prag social liber asumat. El a depasit prin vointa si exercitiu individual al expresiei acel boicot al identitatii pe care inevitabil, l-a mostenit o intreaga pleiada de artisti, reprezentanti deopotriva, ai unei ere si ai unei spiritualitati aflate sub semnul lui Hermes.
Creator de autentice arhive vizuale, neobisnuit a face reverente filistinilor memoriei, artistul nu si-a cautat-pentru a fi in ton cu strategiile zilei- un oarecare alibi moral, capabil sa-i justifice optiunile. Pentru un autor ce a gasit resorturi in a-si reinventa destinul, precum odinioara J.Goujon intr-un timp al dispretului intru spirit, exercitiul ingratitudinii nu-l mai putea dezamagi, sau deturna asa cum isi doreau micii functionari gogolieni ai vremii.
Pe de alta parte, el stia faptul ca nerecunostinta se poate faptui din ignoranta, din inconstienta, ori din prea multa jonglerie cu inocenta, pentru a folosi o expresie favorita a lui Anatole France. Cand niste obscuri specialisti in macularea existentelor au in sertarele lor ideologice un asemenea dosar operativ, nu se mai poate vorbi doar de o simpla inconstienta. Dimpotriva, putem vorbi despre nepasare si teama, de subtile negocieri de cabinet, de coloane flexibile ori de diverse reguli de ortodoxie juridica. Prin deceniul sase al secolului trecut, Alberto Moravia spunea ca e dificil sa nu fii prolix, luxuriant, intr-o lume pseudocivilizata guvernata de mentalitati filistine.
De aceea, pentru N. Enea libertatea n-a insemnat o simpla revolta a ideilor de opereta. El n-a dorit vreodata sa devina ultimul martor al unei lumi in schimbare, in conflict perpetuu cu propriile izvoare. Cineva s-ar putea intreba ce a vazut acest creator de-a lungul unei cariere? Probabil ca a observat, mai bine decat unii hagiografi de profesie cum se destrama progresiv valorile si, cum rasare in noapte, cantand ca un clopotel de argint, delicatul ocean monetar.El nu si-a confectionat la comanda, biografii paralele sau opere de circumstanta;insasi disparitia pur fizica n-ar mai reprezenta pentru el decat o absenta nemotivata din faptele din arhiva istoriei viitoare.
In arta nu-si au loc amintirile profitabile ale succesului facil.Din nefericire omul de cuvinte a pus stapanire pe societate, pe economie, pe acea suma de constiinte de rezerva, dirijatoare de profile morale si strategii pe termen redus. Arta si rezervatiile sale adiacente a fost asadar acaparata de subtili tehnicieni ai ideilor; astfel s-a nascut o zodie a derizoriului si a vulnerabilitatilor disimulate. Dincolo de ele nu era decat dezechilibru si o instinctiva mobilitate a intereselor.
O lucrare veritabila se recunoaste prin aceea ca nu e doar un culoar de trecere spre alta incapere a vietii sufletesti, decat cea ocupata de imaginea insasi, de faptul ca ramane in perimetrul de constiinta caruia i s-a impus si nu cere sa se instaleze in psihicul uman cu alte sensuri decat cele ce decurg din curgerea lui fireasca, nealterata. N.Enea, prin ceea ce faptuieste a contribuit la umanizarea lumii prin considerarea ca scop ideal al existentei, a fiecarui fragment notabil, viu al ei.
El ne recomanda fara a neglija detaliul, ca singurul remediu viabil se afla in revenirea la autentic, la consumul estetic nepoluat de varii incidente. Numai astfel il poate ridica pe receptorul mesajului operei la nivelul idealului celui ce a creat-o.
