Spune-mi cine sunt prietenii tăi ca să-ţi spun cine eşti – cam aşa ar putea fi rezumat articolul pe care urmează să-l citiţi şi nu e o glumă.

După numeroase articole despre amenzi sau chiar dosare penale construite pe baza activitătii unor utilizatori în reţelele de socializare, iată că a venit momentul să ne gândim serios dacă prietenii de pe Facebook, spre exemplu, ar putea influenţa aprobarea sau respingerea unei cereri de credit la bancă.

Există astfel de cazuri?

După un mic research am aflat că pentru ţări precum Columbia, Filipine sau Mexic există deja firme de credite care pun foarte mare accent pe activitatea utilizatorilor pe Facebook sau Linkedin. Procedeul e destul de simplu şi, din câte spune clipul de prezentare, are rădăcini în perioada în care oamenii cumpărau diverse produse de la alimentară pe caiet, pentru că vânzătorul îi cunoştea personal, deci avea încredere că vor plăti la salariu.

Mai concret – pe Lendoo, spre exemplu, e greu să obţii un împrumut dacă eşti prieten pe Facebook cu un alt utilizator care nu a plătit ratele la timp. În momentul în care îţi faci cont pentru a solicita un credit, profilul tău primeşte un punctaj care e calculat în funcţie de mai mulţi factori, după cum urmează:

1. YOUR SOCIAL DATA – LENDDO USES SOCIAL DATA TO ENSURE YOU ARE WHO YOU SAY YOU ARE. OUR SYSTEM ALSO ANALYZES YOUR CONNECTIONS AND HOW STRONG THEY ARE. DON’T WORRY ABOUT THE PEOPLE YOU MIGHT HAVE ACCIDENTALLY FRIENDED A LONG TIME AGO, LENDDO ONLY TAKES INTO ACCOUNT YOUR STRONGEST INTERACTIONS. IN MANY CASES THIS MEANS YOUR FAMILY, BESTFRIENDS, AND CLOSE COWORKERS. IN MOST CASES, YOUR SOCIAL DATA WILL NOT HURT YOUR LENDDOSCORE UNLESS WE GET AN ACCOUNT WITH NO DATA OR AN ACCOUNT WITH LITTLE OR NEGATIVE INTERACTIONS.

2. YOUR TRUSTED CONNECTIONS – LENDDO BELIEVES THAT GOOD NATURED PEOPLE TEND TO ASSOCIATE WITH EACH OTHER. IF YOUR FRIENDS ARE POSITIVE CONTRIBUTORS TO THE COMMUNITY – YOU BENEFIT, HOWEVER, IF YOU OR YOUR TRUSTED CONNECTIONS MISS PAYMENTS YOUR COMMUNITY WILL BE ADVERSELY AFFECTED.

3. YOUR FINANCIAL PERFORMANCE – WE ALSO TAKES INTO ACCOUNT POSITIVE AND NEGATIVE ACTIONS FOR LENDDO PRODUCTS. MAKE A PAYMENT EARLY OR ON TIME AND YOU WILL SEE A POSITIVE BUMP AND THE BEST PART? SO DOES YOUR COMMUNITY!

Sunt doar trei puncte, dar din ele poţi înţelege uşor că e vorba despre o monitorizare extrem de atentă a interacţiunilor tale, a prietenilor din reţeaua de socializare şi a interacţiunilor lor şi tot aşa. Şi ca să vorbim puţin şi de cifre, de pe blogul Lendoo aflăm că sunt peste 250.000 de utilizatori înregistraţi în sistem şi că numai în Mexic s-au înregistrat 5000 de conturi în primele trei săptămâni de la lansare.


Cât despre felul în care sistemul de creditare şi social media se îmbrăţişează armonios, cred că paragraful de mai jos e mai mult decât util:

WE WANT YOU AND YOUR TRUSTED CONNECTIONS TO BE ABLE TO CONTINUE TO ACCESS CREDIT TO IMPROVE YOUR LOANS. BY FAILING TO LIVE UP TO YOUR OBLIGATIONS, YOU ARE NOT ONLY IMPACTING YOURSELF, YOUR REPUTATION AND FUTURE ACCESS TO CREDIT, BUT YOU ARE IMPACTING YOUR LENDDO COMMUNITY AS WELL.

Cum s-ar putea aplica asta într-o bancă mare?

Ei bine, având în vedere numărul mare de aplicaţii-concurs în care utilizatorii români de Facebook s-au înscris cu sutele de mii în ultimii doi ani, băncile mari care au pagini de Facebook pot face uşor comparaţii între datele acestor utilizatori şi datele clienţilor.

Nu e ceva rău, să nu mă înţelegeti greşit, ar fi foarte util să îţi dai seama câţi dintre clienţii băncii sunt şi fanii băncii pe Facebook, spre exemplu, iar de aici până la un scoring pe baza activităţii din reţea e nevoie doar de câţiva paşi.