In 2011 am avut mai multe discutii cu studenti din ASE si Romano-Americana, iar subiectul principal era CV-ul, interfata dintre student si potentiali angajatori. In Romania exista aceasta problema, desi as putea fi mai transant spunand ca e o problema inventata, sau o scuza, legata de experienta profesionala pe care aproape toti angajatorii o cer studentilor.

Eu cred ca profilul de Facebook, la fel ca blogul personal, poate fi integrat in experienta profesionala pentru anumite domenii de activitate (marketing, publicitate, comunicare, jurnalism etc). Povestesc:Hai sa ne gandim putin la aceasta cerinta si sa o analizam altfel decat citind doar cuvintele. Ce credeti ca vrea, de fapt, un angajator care pune aceasta intrebare? Cuvintele pot fi inselatoare si va explic si de ce.

Cand auzim expresia asta – experienta profesionala – avem tendinta sa ne gandim la perioade lungi de timp si la companii mari. E o influenta a societatii, e vina canalelor de media traditionale, nu stiu exact motivul, dar excludem din start orice alte variante care pot fi chiar mai bune decat singura varianta la care ne gandim noi instinctiv.

Stiti care e scuza cea mai des intalnita, pentru care studentii nu isi fac bloguri personale? Faptul ca nu considera ca au INCA suficiente informatii ca sa se pozitioneze ca bloggeri si sa devina publici. E un elitism, cumva, care ne dicteaza mereu sa ne comparam cu cei mai buni dintr-un domeniu. Nu te-ai apuca sa iei lectii de vioara pentru ca, in mintea ta, nu vei ajunge niciodata ca oamenii pe care ii vezi pe TV cantand la vioara. Nici macar nu te gandesti ca ai putea invata si tu sa canti 3-4 melodii la un instrument si ca AR FI OK sa ramai la acest nivel.

Revenind la experienta profesionala, o sa va spun, in randurile care urmeaza, ce si cum publicati pe profilul de Facebook ca sa-l puteti include mai apoi in CV si sa poata fi considerat parte integranta dintr-o experienta profesionala.

Arata-mi ca esti interesat de domeniu de activitate in care activezi

Presupunand ca esti student la marketing, recomandarea ar fi sa publici, cel putin o data la doua zile, un link catre un articol despre marketing, pe care tu il gasesti interesant. Si acum ganditi-va pe cate profiluri de studenti de pe Facebook gasiti, macar o data pe saptamana, o astfel de recomandare. Va spun eu, ca am multi prieteni si am fost chiar curios. Pe aproximativ niciunul!

Dezvoltand ideea, asa cum am mai spus si in alte articole, ar fi ideal ca pe langa linkul respectiv sa apara si parerea ta despre articol. Ce anume te-a atras sa-l citesti, ce concluzii ai tras dupa ce l-ai citit si carui segment de public il recomanzi.

Ce concluzii poate trage un angajator din astfel de informatii de pe Facebook? Ati fi surprinsi:

1. Esti interesat de marketing2. Esti activ in domeniu, esti un om informat, esti la curent cu noutatile3. Ai sau nu ai abilitati de comunicare online (cum pui problema intr-un status, cat de corect e enuntul, ce call to action folosesti)4. Ai sau nu ai abilitati de administrare de comunitati (cum raspunzi la comentarii, cat de repede raspunzi la comentarii, cum gestionezi o discutie in contradictoriu, cum iti argumentezi opiniile)

Experimenteaza!

Internetul este locul in care orice proiect facut pe genunchi intr-un apartament poate ajunge la milioane de oameni fara absolut niciun cost. Un clip video amuzant, un experiment social pe strada, o fotografie dintr-un unghi inspirat, un articol bine scris. Pastrand exemplul cu studentul de la marketing, iti recomand urmatorul experiment:

Foloseste aplicatia Questions pe care Facebook o pune la dispozitia oricui si publica un chestionar despre obiceiuri de consum.

Intreaba-i pe prietenii tai de pe Facebook ce laptopuri folosesc, ce telefoane prefera, care sunt retelele de socializare care le plac cel mai mult, cand au cumparat ultima data un produs online etc si apoi foloseste aplicatia Notes pentru a publica un articol referitor la rezultatele obtinute. Niste concluzii despre prietenii tai de pe Facebook si despre comportamentul lor online.

Repeta experimentul de doua ori pe luna si vei avea, intr-un an, 24 de chestionare despre obieceiuri de consum pe Facebook, pe care sigur le vei putea trece, alaturi de niste concluzii, in CV.

Sunt lucruri simple, detalii despre care ati putea spune ca nu conteaza. Va spun ca gresiti, mai ales in cazul sectiilor de studii in marketing, comunicare, jurnalism, turism etc.

Daca ar fi dupa mine, as baga disciplina ONLINE in absolut toate sectiile de facultati din Romania. Abilitatile de comunicare ajuta in orice domeniu. Inveti sa comunici eficient, inveti sa argumentezi, inveti sa gestionezi diverse situatii.