Posesorii de animale vor sa aiba un caine educat, dar ei insisi invata patrupedul cu obiceiuri proaste, printr-un comportament nepotrivit.
Una dintre primele comenzi pe care le invata cainele in timpul sedintelor de dresaj este sa raspunda prompt la apel. La auzirea comenzii, catelul trebuie sa vina supus langa antrenor si, mai tarziu, acelasi comportament sa-l pastreze si fata de stapan. In realitate insa, lucrurile nu stau chiar asa. E chiar amuzant sa vezi cum cei mai multi posesori de animale isi educa patrupedul mai degraba sa nu vina la apel. Asta pentru ca nu-si dau seama ca propriul comportament il influenteaza decisiv pe al catelului. Ei isi doresc un exemplar canin nascut gata invatat, iar cand constata ca are obiceiuri proaste, ajung la concluzii pripite si catalogheaza patrupedul ca avand un caracter dificil.
Stapanul ar vrea ca, atunci cand e strigat, cainele sa sa vina alergand, dovedind o supunere absoluta asa, dintr-o data. Afla ca, la inceput, dresorul se straduieste din greu sa dezvete catelul de obiceiurile proaste invatate de la stapanul sau. Apoi, incet, incet, progresand in fiecare zi, il aduce la un nivel minim de supunere. Dar sa observam impreuna cum reuseste stapanul contraperformanta de a-si dresa catelul sa nu vina cand e chemat.
Sabotajul
Cea mai neinspirata alegere pe care o face posesorul unui caine este sa-l lase fara lesa si complet liber. Adica stapanul se multumeste cu un rol pasiv, indiferent ce ar face cainele in timpul liber, fie ca e vorba de alergat in parc, de joaca impreuna cu alti caini sau orice alta activitate. Plasandu-se in aceasta postura, el devine un fel de bau-bau atunci cand isi cheana patrupedul. Este perceput ca fiind cel care strica toata distractia spunand cuvinte neplacute cum ar fi comanda La picior. Cand catelul vine umil la apel, tortura continua – stapanul ii pune lesa si este dus acasa. In mintea catelului, toate aceste elemente se asociaza cu ceva neplacut, tocmai pentru ca la fiecare iesire totul se desfasoara dupa acelasi program.
Asa ca, deliberat, catelul incearca sa intarzie momentul plecarii, pentru ca asta echivaleaza cu terminarea distractiei. Prin nesupunere, el de fapt isi prelungeste momentele placute. Cand posesorul unui caine repeta mereu apelul si nu se deplaseaza catre catelul neascultator, animalul invata ca poate sa nu reactioneze la chemare sau ca trebuie sa vina dupa ce e strigat de mai multe ori. Studiile referitoare la comportamentul canin atesta ca, din cauza unor astfel de greseli ale stapanului, animalul invata sa-l ignore, fiind mult mai incantat de timpul castigat la joaca. Nu-l impresioneaza nici pedeapsa pe care o primeste ulterior pentru nesupunere. Odata ajuns in aceasta etapa, a-l pedepsi inseamna a lupta pentru o cauza pierduta.
Daca, totusi, intr-un filnal va raspunde apelului, stie ca va fi pesepsit si crede ca s-a intamplat acest lucru pentru ca ti-a ascultat comanda. Asta il face foarte trist si, cu timpul, razbunator. Privita din afara, situatia este clara – stapanul frustrat simte nevoia sa-si pedepseasca patrupedul pentru neascultare. Ca urmare, catelul isi va pelungi data viitoare sederea la joaca, in acest mod pedepsindu-si, la randul lui, stapanul prin nesupunere. Asa ca se declanseaza un razboi al nervilor din care toata lumea are de pierdut. Daca posesorul animalutului ar fi participat activ la programul de joaca si relaxare al catelului, lucrurile ar fi stat altfel.
La fel de bine ar fi fost daca-l rasplatea cu o mangaiere sau o bucatica din mancarea preferata atunci cand venea umil la apel. O mica recompensa (de exemplu, bravo, bine etc.) s-ar fi dovedit benefica si dupa aceea catelul ar fi acceptat rabdator sa-i fie pusa lesa. Atitudinea patrupedului s-ar fi schimbat. Cu blandete si rabdare invatam catelul ca stapanul se cere ascultat. In plus, timpul pe care il petrecem impreuna jucandu-ne cu el poate fi minunat pentru amandoi, nu un continuu razboi.
