Sau si mai bine precizat, despre agresivitatea in PR. Știu, nu exista, cel puțin așa se spune in carți. Ca ar trebui interzisa. Dar de la reguli și doctrine pana la realitatea cotidiana, știți cum e, ne mananca sfinții.

Și mai simplu și mai ușor, haideți sa stabilim ce ar trebui sa aiba și ce nu un om de PR, caci asta va folosi atat tinerelor speranțe ce viseaza sa-și manifeste creativitatea și talentul in comunicare, cat și angajatorilor și cliențiilor agențiilor. Bineințeles, mulți știu deja aceste lucruri, poate nu pe toate, insa cu siguranța nu le-a mai trecut nimeni in revista de ceva vreme. Știu pentru ca vad, aud, primesc cereri de angajare, recomandare pentru domeniul asta și foarte puțini știu sa puna punctul pe i-ul potrivit.

a) rabdare –  chit ca o ai sau o construiești, important e sa intri in posesia ei. Daca ajungi sa sacai jurnaliști, colaboratori, bloggeri, colegi pentru ca vrei tu toate raspunsurile odata și ai emoții pentru campanie, n-o sa faci decat sa produci panica și/sau bad vibe. E drept, rabdarea vine din ințelegerea proceselor și experiența, dar trebuie construita din vreme.Inca un exemplu aici: daca nu ai primit un raspuns ferm din partea presei: fie ca vorbim de cea scrisa sau bloggeri, ori oameni de radio sau TV, nu-i suna de 20 de ori pe zi, nu le da in același timp și 10 mailuri, 2 sms-uri și 3 mesaje pe chatul de Facebook. O sa agasezi jurnalistul și-l vei transforma dintr-un indecis intr-un hater. Și nu vrei asta.

b) curiozitate si atentie –  afla tot. Cine, de ce, cand, cum. E important sa știi afinitațile colaboratorilor tai și sa-i tratezi ca atare. Exemplu simplu: daca știi ca un jurnalist/blogger lucreaza cu Apple, nu-i mai trimite 10 comunicate pe saptamana despre Samsung. Nu-ți folosește. Nici lui. Si obositi amandoi. Aici intervine și atenția. Oricum, nu uita – cerceteaza, cerceteaza, cerceteaza!

c) gandire analiticaƒ – cel mai important atu pe care il pot avea este o gandire strategica, analitica ce te va ajuta atat sa intri in pielea jurnalistului ori a clientului, cat și a targetului tau. Succesul e o incununare a unui demers analitic bun.

d) agresivitate controlataƒ – Cel mai „rau” PR e cel agresiv sau pasiv. La oricare dintre cele doua extreme te-ai afla, incurci viața oamenilor din jurul tau. Calea de mijloc, in care știi sa dozezi adrenalina, entuziasmul sau nervii iți va aduce un teren sigur pe care sa inaintezi. Altfel s-ar putea sa racnești in cușca leului.

e) sange rece și nervi tari – sau invața sa nu fii timorat. Timiditatea și amanarea nu-și au rostul in aceasta meserie. Fie ca vorbim despre a suna un colaborator care a depașit deadline-ul cerut, fie ca trebuie sa vorbești in fața unui public numeros și sa explici de ce banca lor a marit creditele, iți trebuie așa cum am zis, sange rece și nervi tari.

f) atitudine pozitivaƒ și prietenoasa – cum ar fi sa te duci la o cina cu prietenii, iar gazda, persoana care te-a invitat, sa se uite urat și sa țipe la tine? Ba chiar sa-ți spuna ca viața e grea și urata și sa vezi cum depresia se intinde ca o plaga in jurul tau. Sigur nu va mai exista o a doua cina. Fix la fel e și cu atitudinea unui PR. Zambește, ajuta-ți invitații, colegii,clienții sa zambeasca la randul lor. Fii optimist. Bucura-te. Ca doar face ceea ce-ți place, nu?