Planificarea unui copil ar trebui sa preocupe orice femeie, si sa nu lase acest lucru la voia intalmplarii. Si exact pentru asta au fost inventate diferite metode de contraceptie, fiecare potrivite pentru o anumita varsta. Fie ca ai 20 de ani, 30 de ani sau esti trecuta de 40 de ani, exista o metoda potrivita de contreceptie pentru fiecare. Trebuie doar sa o descoperi.
Contraceptia la femeile tinere, 20-30 de ani
Atat adolescentele care nu si-au inceput inca viata sexuala, cat si tinerele femei care au deja parteneri sexuali trebuie in primul rand sa cunoasca metodele de protejare impotriva transmiterii de boli sexuale.
La inceputul vietii sexuale, sau la intalnirea unui nou partener sexual cel mai indicat este sa folosesti prezervativul. Acesta te va proteja atat de o boala cu transmitere sexuala, cat si de o eventuala sarcina. Daca ai un partener stabil, care nu are alte relatii sexuale cu alte persoane si care nu este infectat cu nicio boala, atunci poti apela la anticonceptionale, evident daca iti doresti.
Foarte multe femei tinere apeleaza si la metoda calendarului, insa trebuie sa fie constiente ca aceasta nu este o metoda propriu-zisa de contraceptie, iar sansele aparitiei unei sarcini neasteptate sunt foarte mari. Foarte rar, in cazul in care ai avut contact sexual neprotejat, poti apela la contraceptia de urgenta.
Trebuie sa stii ca exista si metode de contraceptie masculine, daca partenerul tau este de accord sa le incerce. Citeste mai multe despre acest subiect aici.
Contraceptia la femeile intre 30-40 de ani
Pentru foarte multe femei, acesta este momentul ideal de a ramane insarcinata. Pana la acea varsta ai deja o cariera, o situatie financiara buna si o familie, iar tot ce iti lipseste este un copil. Ei bine, daca insa nu vrei sa ramai insarcinata sau deja ai nascut si nu iti mai doresti alti copii, exista cateva metode de contraceptie pe care le-ai putea incerca.
Cele mai bune si apreciate metode de contraceptie sunt:
– Pilula contraceptiva, in special daca esti nefumatoare si nu ai probleme cu greutatea;
– Implantul contraceptiv, care prinde tot mai mult teren si in Romania;
– Diafragma vaginala, este o metoda excelenta de contraceptie, insa pentru femeile neexperimentate, scoaterea si introducerea diafragmei poate fi o problema;
– Inelul contraceptiv, care seamana destul de mult cu prezervativul feminin;
– Metoda calendarului poate fi o alegere pentru femeile care nu mai au o viata atat de activa din punct de vedere sexual;
– Steriletul sau dispozitivul intrauterin, care se plaseaza in uter de catre medic.
Contraceptia la femeile trecute de 40 de ani.
Femeile trecute de 40 de ani pot folosi in continuare pilula anticonceptionala, cu mari beneficii asupra sanatatii: regleaza mentruatiile, controleaza bufeurile, reduce riscul fracturilor de sold, reduce riscul de cancer ovarian, endometrial si colorectal. Insa, femeile care sunt supraponderale, au diabet, hipertensiune arteriala, migrene sau sunt fumatoare, nu pot apela la aceasta metoda de contraceptie.
In special daca nu mai vrei sa ai copii, deoarece se stie ca o sarcina la femeile de peste 40 de ani poate fi riscanta, cea mai buna solutie este legarea trompelor, metoda de contraceptie permanenta si ireversibila.
O alta varianta ar putea fi steriletul hormonal sau pilula monohormonala, care contine doar progesteron.