După articolul despre metodele prin care putem creşte interacţiunea cu prietenii şi fanii de pe Facebook mi-am dat seama că am omis un aspect foarte important, o practică des întâlnită mai ales pe paginile de brand fără o strategie de conţinut în concordanţă cu nişte obiective de business.

Vorbesc despre acest obicei de a publica clipuri amuzante şi fotografii cu căţei şi plaje însorite, crezând că aşa interacţionezi cu fanii de pe Facebook şi că e totul ok la capitorul comunitate. Ei bine, nu!

Ştiu că astfel de materiale primesc multe like-uri, share-uri şi comentarii, dar reacţiile astea contează pentru tine – compania – doar dacă comercializezi produse care ar avea orice fel de legătură cu materialele în cauză. Spre exemplu, dacă tu produci căni insripţionate cu mesaje amuzante, e foarte normal să faci poze cu cănile şi să le pui pe Facebook. La fel, dacă eşti cinematograf e normal să pui trailere şi secvenţe din filmele pe care urmează să le difuzezi.

Nu e ok să faci toate astea, însă, dacă tu activezi în industrii precum bancar, telecom, IT, securitate, reţelistică, băuturi răcoritoare, băuturi alcoolice şi multe altele. Adică, nu mă înţelegeţi greşit, e ok să publici poze cu pisici pe contul companiei tale de telecom, dar reacţiile primite pe aceste fotografii nu înseamnă absolut nimic pentru companie.

Şi mai mult de atât, vei avea nişte statistici de pagină greşite, care vor rezulta în rapoarte greşite şi rezultate false despre ce se întâmplă pe pagina ta de brand pe Facebook.


E valabil, într-o masură mai mică şi pe profilul personal, pe care nu e chiar indicat să-l umplem cu clipuri amuzante şi poze cu animăluţe simpatice. Unu la mână pentru că, în majoritatea cazurilor încălcăm grav nişte drepturi de autor şi doi la mână pentru că astfel de materiale spun lucruri despre noi, oamenii din spatele acestor conturi.