Am făcut această afirmaţie din titlu în cadrul taberei de Social Media de la Pârâul Rece şi au existat mai multe reacţii pe Twitter, unele pro iar altele contra ei. Aş vrea să-i aduc nişte completări, pentru că scoasă din context nu transmite un mesaj corect. În primul rând, se adresează companiilor de orice fel.

Încep articolul prin a spune că Facebook este un business şi, mai mult de atât, e un business mare. Asta e o altă afirmaţie care ar trebui repetată de mai multe ori în gând de către orice companie care mai crede că social media e un mediu de comunicare aproape gratuit.

Din câte îmi dau eu seama, în acest moment există două mari avantaje ale reţelei de socializare mai sus menţionată, după cum urmează:

  • Are sute de milioane de utilizatori, deci oferă acces la o audienţă mai mare decât orice alt mediu de comunicare online
  • Are o platformă gândită pentru marketing online, deci oferă instrumente de comunicare foarte eficiente

Şi revenind la ideea din paragraful doi, conform căreia Facebook e un business, aceste două avantaje sunt oferite companiilor gratuit – cel puţin la nivel teoretic – în sensul că Facebook nu cere bani pentru acces la platformă, însă tehnic, paginile de brand sunt construite să ofere rezultate semnificative pentru companii doar dacă investeşti în ele. Şi când spun investiţie mă gândesc la orice:

  • bugete pentru Facebook Ads
  • bugete pentru oameni dedicaţi
  • bugete pentru crearea de conţinut
  • bugete pentru agenţia de creaţie/media (dacă e cazul)

Şi să ne concentrăm puţin pe primul punct, cel care aduce bani direct companiei Facebook (singurul, de altfel). Folosind o explicaţie de baltă – singura care îmi vine în cap în momentul ăsta – deşi Facebook a schimbat fundamental ideea de marketing online, aducând în scenă paginile de brand şi interacţiunea în timp real dintre companii şi utilizatori, modelul lor de business e tot unul consacrat pe internet – publicitate display. Ok, încearcă ei diverse alte surse de venit, cum ar fi recenta listare la bursă (care nu a avut succesul sperat), dar grosul vine din display.

Prin urmare – deşi va suna destul de urât ce am să spun – principalul duşman al companiilor care vor să aibă succes pe Facebook fără investiţie este chiar Facebook, care nu ar putea supravieţui fără aceste investiţii. Mie mi se pare echitabilă politica lor şi tocmai de aia nu înţeleg de ce mulţi oameni au reacţionat ciudat la afirmaţia mea din titlu.

Teoretic, banii care vin din Ads susţin dezvoltarea Facebook pe trei planuri: pagini de brand, profiluri personale şi mobile development.


Cu ce aş vrea să rămâneţi la finalul acestui articol este că Facebook oferă multe posibilităţi de dezvoltare de comunităţi pe internet şi foarte eficiente, aşa cum o demonstrează numeroase companii cu vechime în Social Media, iar în timp poate chiar să economisească din bugetul companiilor care rulează nişte bani în reţea. Modelul lor de business, însă, nu susţine şi nu încurajează succesul companiilor care nu investesc bani în promovare.

E posibil să îţi faci o pagină de brand, companie fiind şi să reuşeşti să construieşti o comunitate mai mică sau mai mare fără investiţie, însă acest bulgăre tot mai mare pe care începi să-l rostogoleşti în Social Media va avea nevoie, la un moment dat, de investiţie. Sau ajungi în situaţia de a avea o pagină cu 800 de fani, fără conţinut, care face mai mult rău decât bine companiei.