Poliartrita reumatoida este o boala autoimuna caracterizata printr-o inflamatie cronica a mai multor articulatii. Este o boala care apare mai frecvent la femei (raportul femei barbati 3 :1), iar debutul are loc in jurul varstei de 20 – 40 de ani.

Desi cauza bolii nu este cunoscuta sunt

incriminati mai multi factori care pot duce la declansarea bolii. Dintre acestia importanti sunt factorii infectiosi, factorii genetici, etc.

La cea mai mare parte dintre bolnavi debutul bolii este insidios, manifestarile fiind nespecifice. Acestea pot fi: oboseala, scadere in greutate, dureri musculare, redoare matinala prelungita, poliartralgii. Aceste manifestari pot dura saptamani sau luni de zile pana cand apar manifestarile articulare specifice.

Manifestarile articulare sunt datorate inflamatiei sinovialei. Sinoviala este membrana care tapeteaza interiorul capsulei articulatiilor mobile. Acestea sunt tumefactie, durere si limitarea miscarilor. Caracteristic: articulatiile sunt afectate simetric, sunt umflate, sensibile, dureroase si calde.

Articulatiile cel mai frecvent afectate in poliartrita reumatoida sunt: articulatiile degetelor mainii, articulatiile pumnilor, genunchi, glezne si degetele de la picioare.

Pe langa manifestarile de la nivelul articulatiilor, boala da si numeroase manifestari extraarticulare care apar, de obicei, in cazurile mai severe de boala si aproape constant la bolnavii care prezinta titruri mari de factor reumatoid, crioglobulinemie, complexe imune circulante, factori antinucleari. La nivelul tegumentelor pot aparea noduli reumatoizi. Acestia se gasesc cel mai frecvent la nivelul cotului si sacrului. Alte manifestari pot fi: vasculita reumatoida, manifestarile cardiovasculare (pericardita), manifestarile pleuro-pulmonare, manifestari neurologice (parestezii, paralizii), manifestari oculare (episclerita, sclerita), splenomegalia, adenopatia generalizata.

Dintre explorarile paraclinice care pot ajuta la punerea diagnosticului de poliartrita reumatoida se numara: testele de inflamatie (VSH, proteina C reactiva, ceruloplasmina, globulinele care sunt crescute), detectarea factorului reumatoid. Prezenta factorului reumatoid nu stabileste diagnosticul deoarece poate fi intalnit si in alte boli, dar poate stabili prognosticul bolii deoarece pacientii cu un factor reumatoid crescut au o evolutie severa si manifestari extraarticulare frecvente. Pe langa acestea, bolnavul poate avea anemie hipocroma normocitara, moderata, uneori leucocitoza sau leucopenie, trombocitoza.

Explorarea radiologica poate fi de mare ajutor mai ales daca simptomele sunt sugestive pentru poliartrita reumatoida. La inceput nu se observa modificari semnificative, dar dupa luni de boala activa se evidentiaza: ingustarea spatiului articular, eroziunile marginale, deformarea articulara.

Pentru a putea pune diagnosticul de poliartrita reumatoida trebuie sa existe minimum patru dintre urmatoarele criterii: redoare matinala prezenta de cel putin 6 saptamani cu durata de minim o ora, tumefierea a minim 3 articulatii de cel putin 6 saptamani, tumefierea de cel putin sase saptamani a articulatiilor degetelor mainii, tumefierea articulatiilor simetrice, modificari radiologice ale mainii tipice pentru poliartrita reumatoida plus osteoporoza si eroziunile, prezenta de noduli reumatoizi, prezenta factorului reumatoid.

Tratamentul poliartritei reumatoide urmareste: reducerea inflamatiei si durerilor articulare, oprirea evolutiei distructive ale osului si cartilajului, corectarea mecanicii si functiei articulare.

Tratamentul consta in administrarea de antiinflamatoare (nesteroidiene si cortizonice), antialgice, imunosupresive, remitive (saruri de aur, d-penicilamina). Acestea trebuie administrate numai dupa consult si la recomandarea medicului.

Poate fi folosit si tratamentul local care consta in aplicarea de preparate cortizonice.

Tratamentul chirurgical ortopedic se adreseaza cazurilor grave cu deteriorari articulare mari, cu anchiloze, mai ales in pozitii vicioase.

Pentru ameliorarea simptomatologiei este importanta efectuarea zilnica a gimnasticii medicale blande.